Niciun weekend fără board games

Prima lună a lui 2018 a fost una a jocurilor. Și aici mă refer la board games, mai ales că pe final de lună mi s-a stricat consola.

Fie că am fost pe teren prorpiu, fie că am fost în deplasare, la Vio sau Tibi, nu a fost weekend în care să nu joc ceva.

Pe lângă 7 Wonders, Catan și Alchimiștii, jocurile clasice, de casă, am înecrcat și Game of Thrones. Mi-a plăcut de la primul joc, chiar dacă m-am bazat prea mult pe „regulile lui Tibi” și chiar dacă încă sunt departe de a câștiga tot îmi place complexitatea lui.

Unul dintre jocurile pe care nu le am, dar pe care mi-l doresc este Caylus. Și aici sunt foarte departe de victorie, dar cum sunt un fan al jocurilor cu resurse, nu o să refuz vreo opurtunitate de a-l juca.

Până acum, ultimul weekend din lună a fost cel mai spectaculos. Împreună cu Diana și Bogdan, am reușit să jucăm Catan, Labyrinth, 7 Wonders, Alchimiștii și Room 25. Cred că am reușit cu țoții să câștigăm măcar un joc. Îmi amintesc doar că Valentina ne-a bătut la jocul de Labyrinth, iar eu l-am câștigat pe cel de Alchimiștii.

Urmează duminica cu Super Bowl, când gașca de FA-BG se întâlnește înainte de meci pentru a băga ceva jocuri. Cât timp nu jucăm Got, vom avea timp de mai multe jocuri.